Barbat in casa

Cum incerc sa fiu un barbat “de familie”, am clipit din ochi gales, cu interes, cand am gasit in casutza de email un mesaj de la UNFPA in care mi se comunicau rezultatele unui studiu recent. Ideea de baza e ca relatiile de familie sunt in continuare la mare pret la romani, in ciuda influentelor din occident, unde aceste legaturi sunt mai slabe.

La noi, de exemplu, rudele sunt principalul sprijin pentru batrani. Iata:

“Majoritatea romanilor cred ca tinerii ar trebui sa-si asume raspunderea pentru ingrijirea parintilor (89%), sa le ofere sprijin financiar cand acestia se confrunta cu dificultati (82,5%) si sa-i ia pe parinti sa locuiasca la ei cand acestia nu se mai pot ingriji singuri (71,1%)”.

Bunicii au si ei obligatii, crede romanul, potrivit studiului:

“acestia ar trebui sa aiba grija de nepotii lor daca parintii acestora nu pot sa o facă (71,1%) si sa acorde la nevoie ajutor financiar copiilor lor adulti (72,9%)”.

Dar ce e oarecum socant pentru mine este ca tinerii se despart de caminul parintesc chiar mai tarziu in viata comparativ cu perioada socialista. Te-ai astepta sa fie invers. Dar:

“Amanarea parasirii casei parintesti a crescut in medie cu 2 ani atat pentru femei, cat si pentru barbati”.

Procentul celor care au parasit casa parinteasca inainte sa implineasca 40 de ani era inainte de 1989 de 86% pentru barbati si 96% pentru femei. Dupa 2000, procentele au scazut la 82% pentru barbati si 91% pentru femei (si iata ca femeile sunt mai independente). Pe vremea lui Ceasca, varsta medie a barbatilor care plecau de acasa era de 24 de ani, in timp ce astazi e de 26 de ani.

Autorii studiului sunt de parere ca o posibila cauza pentru aceste fenomene ar fi “lipsurile si incertitudinile materiale”, ca si “lipsa unor servicii specializate dedicate varstnicilor si copiilor”.

Este vorba, insa, si de mentalitati. Mai putin de jumatate din populatie e de parere ca tinerii ar trebui sa fie independenti in jurul varstei de 18-20 de ani. Ceea ce face ca cercetatorii sa conchida: “Romania nu e o tara cu un model de parasire timpurie a casei parintesti, precum tarile nord-europene”.

>> Detalii aici.

Daca aveti impresia, dupa ce ati citit titlul, ca acesta ar trebui sa fie un articol misogin, va inselati. Asadar, nu va stresati; e chiar un articol feminist.

Sotia mea mi-a povestit niste lucruri legate de stres din cateva articole stiintifice pe care le studiaza. De atunci am tot cautat articole despre femei si stres pe internet si in general dau de concluzia ca femeile sunt mai predispuse la stres la locul de munca. Mai predispuse decat barbatii, desigur.

Pana la urma, vazand ca ma intereseaza cu adevarat, sotia mea mi-a dat sa citesc unul dintre articolele pe care le studiaza (si pe care nu le poti gasi pe net). E o cercetare despre modul in care se manifesta stresul la cadrele didactice din jurnalism si comunicare, dar include si tot felul de date culese de prin alte parti.

De exemplu, un studiu efectuat in New Jersey a dus la concluzia ca femeile sunt cu 33% mai predispuse la stres puternic in viata de zi cu zi (deci nu doar la munca). Mai predispuse decat barbatii, desigur. Intre factorii care produc cea mai mare cantitate de stres se numara grijile privind sanatatea, presiunile financiare si problemele de familie. Barbatii, pe de alta parte, au un anumit grad de imunitate (studiul nu zice nesimtire): numai 19 la suta dintre ei au spus ca sunt puternic stresati din cauza vietii de familie si doar 22 la suta sunt foarte stresati de problemele de sanatate. La femei, nivelul este cu 30 la suta peste cel al barbatilor la ambele categorii.

Un alt studiu a cuprins 30.000 de persoane din 30 de tari si a conchis ca in aceleasi etape ale vietii, in circumstante similare, femeile sunt mai stresate decat barbatii. Cu alte cuvinte, chiar daca este la fel de singura, casatorita, divortata sau vaduva ca un barbat, femeia isi face mai multe griji.

Iar mamele care au si serviciu, zice o alta cercetare, sunt cele mai stresate dintre stresate.

Acuma, ca sa vedeti ca acest text este cu adevarat feminist: eu, unul, nu cred ca femeile sunt mai stresate decat barbatii doar pentru ca asa sunt ele de la natura. Aici treaba e complexa si n-am cum s-o epuizez intr-o postare de blog, dar simplificand lucrurile ideea ar fi ca femeile se simt obligate sa vina in intampinarea anumitor asteptari. Societatea (adica barbatii, dar si femeile, ca sa nu mai vorbim de copii) asteapta de la femeie anumite lucruri, pe care le considera un dat: sa arate bine, sa creasca copiii, sa faca mancare, sa se comporte intr-un anumit fel etc. Barbatii se simt (si sunt) mai putin constransi.

Iar cea mai interesanta treaba din toate studiile astea este ca nici femeile care primesc sprijin in treburile gospodariei din partea barbatului nu sunt scutite de stres. Dimpotriva. Toata lumea stie ca anumite lucruri le faci mai bine singur, decat sa trebuiasca sa dadacesti pe cineva. Pentru ca dadaceala, dragele si dragii mei, este cel putin la fel de stresanta pentru dadacitor ca si pentru dadacit (exceptand acele cazuri, nu putine, cred eu, in care dadacitorul are o adevarata pasiune si vocatie pentru dadaceala). Cu alte cuvinte: da, barbatul ajuta in casa, dar in multe cazuri asta se intampla numai pentru ca femeia ii tot aminteste ca trebuie sa faca aia si aialalta. Si, tot in multe cazuri, trebuie sa-i explice cum sa procedeze (”tine matura asa”; “daca vezi ca s-a incins prea tare fierul, da drumul la abur” etc.)

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, asa cum bine scrie in articolul asta stiintific, femeile nu vad faptul ca au o slujba drept o perfecta justificare pentru a face mai putina treaba acasa. Asa cum fac barbatii, desigur.

Eu nici macar n-am o slujba dintr-asta care sa ma faca sa merg zilnic la serviciu. De fapt nu merg deloc la serviciu. Sunt mereu la serviciu, pentru ca serviciul meu e acasa. Sunt barbat in casa. Si tot imi gasesc justificari sa nu fac treaba.