Barbat in casa

Azi au fost pompierii la mine acasa. Mi-au zis Tiberiu si cu Adrian sa scriu. Li s-a parut haios, dar mie imi crapa obrazul de rusine.

Sa vedeti. In cladirea asta din orasul asta in care ne-am mutat acum doua luni de zile sunt detectoare de fum peste tot. Si in cartier se declanseaza alarma des, pentru ca lumea gateste, se mai face fum si zbang, tzar, alarma care-ti sparge timpanele si te da afara din casa. Te da afara din casa pentru ca altfel nu mai ai timpane si pentru ca asa e regulamentul: cand se declanseaza alarma in cladire trebuie sa iesi, cu ce ai sau cu ce n-ai pe tine, in fatza cladirii si sa astepti acolo pompierii.

Nu intotdeauna se declanseaza alarma in toata cladirea. Pentru asta trebuie sa fie fum baban. De pilda, in cazul meu. Mi-am facut o friptura la pranz, s-o mananc cu salata. Nu s-a facut mare fum, pe cuvantul meu. Am pus carnea in tigaie (vita, dar destul de frageda). Cum era destul de babana (o bucatzoaie groasa cam de doua degete), a ramas cam in sange la mijloc, asa ca dupa ce am mancat ce era mai mancabil am mai pus putin pe foc ce mai ramasese, sa-i mai iau din rozeala si s-o fac mai inghitibila. Am rumenit cele doua bucati (bucatele de-acuma) de carne, am oprit focul, le-am pus frumos in farfurie si cand am luat prima inghititura TZAR! TZAR! TZAR! etc. Simteai cum iti ies creierii, laolalta cu friptura, prin urechi.

Slava Domnului, insa, nu urla decat la mine. Deci nu am trimis toti vecinii in strada, asa ca voi putea sa-mi mai arat obrazul in lume. M-am dus jos, in hol, unde este un panou. Clipocea ceva in dreptul numarului apartamentului meu. Dar nu aveam cum sa opresc toata treaba. In vreo trei minute a aparut o masina de politie, iar politistul, calm, mi-a spus sa nu-mi fac probleme, se intampla, sunt prea sensibile alarmele astea, vin acum pompierii si se rezolva. In alte 30 de secunde au aparut pompierii (camion cu lumini, furtunuri, alea-alea, baietii echipati ca in filme), la fel de calmi, mi-au spus sa nu-mi fac probleme, se intampla, au mers cu mine pana sus sa vada ca nu arde nimic, au oprit tzar-tzar-ul si s-au dus.

Data viitoare cand mi-e urat stiu ce sa fac.

Mirabela imi scrie ca barbatii din ziua de azi isi tin femeile la cratitza. Nu stiu ce barbati cunoaste ea, dar cei pe care-i stiu eu nu prea fac chestia asta. Poate ne invartim in cercuri diferite … Daca stau sa ma gandesc bine, stiu cateva familii unde mai degraba barbatul este stapanul cratitzelor si oalelor din gospodarie.

La noi in familie, diviziunea muncii functioneaza in beneficiu mutual in acest domeniu: sotia mea ia fraiele (sau, ma rog, manerele oalelor si butoanele aragazului) atunci cand e vorba de mancaruri mai complicate, care necesita un proces de fabricatie mai indelungat si elaborat: supe, ciorbe, prajituri, placinte, pizza si alte mancaruri care se fac de obicei cu retzeta in fatza.

Eu ma ocup cu cea mai mare placere de minuturi si alte feluri de mancare mai – sa spunem – superficiale, unde pot sa-mi permit sa-mi pun imaginatia la lucru fara prea mari complicatii: prajeli, gratare, salate, mancare cu savoare orientala. Sunt un pasionat al wok-ului, varianta asiatica a tuciului, care imi permite sa amestec la un loc tot felul de chestii (e drept ca uneori ma las purtat prea departe de fantezie si sfarsesc prin a manca singur ce am gatit, numai din ambitia de a nu arunca produsul).

In anumite cazuri, colaboram, mai ales in cazul retetelor mai complicate. De exemplu am facut impreuna tort, dar si curcan, de Craciun, dupa o reteta de-a lui Jamie Oliver. Cu alta ocazie, va povestesc experienta (n-a iesit rau). Si poate mai povestim din cand in cand despre cate o retzeta.