Barbat in casa

Am promis ca povestesc cum a fost cu curcanul de Thanksgiving. A fost simplu. Aveam un curcan inghetat in congelator. L-am dezghetat in apa calda — ceea ce am aflat ca nu se face; cica sunt trei moduri in care poti dezgheta pasarea: la microunde (daca incape), in frigider (daca incepi cu cateva zile inainte de partida de gatit) sau sub apa rece. Oricum, s-a dezghetat ok si pana acum n-am sesizat vreo actiune dubioasa din partea bacteriilor.

Dar sa revin. Am spalat bine pasarea, i-am scos gatul din – pardon – fund, am frecat-o cu sare si pe dinafara si pe dinauntru, apoi cu ulei de masline.

Pentru umplutura nu m-am agitat prea tare, ci am folosit ce se gaseste prin magazine special pentru asta: niste pungi de crutoane cu mirodenii, care se amesteca intr-o cratita in care ai dat in fiert niste apa si unt sau margarina. Iese o chestie moale si aromata care se indeasa in curcan. Desigur, daca esti scrupulos prepari umplutura singur, ceea ce eu am facut anul trecut — insa despre asta povestesc in alta postare. Ce am facut, totusi, de aceasta data, a fost sa adaug la umplutura niste prune uscate si niste seminte de pin.

Am invatat de la Jamie Oliver ca, pentru ca pieptul sa nu iasa prea uscat, e bine sa pui umplutura si pe sub piele, ceea ce am si facut. Am umplut apoi pasarea, am plasat si o portocala intre picioare si am bagat-o la cuptor. Pe care cuptor il lasasem sa se incalzeasca la foc mare. Am bagat pasarea la foc mediu spre mare, dupa ce am acoperit-o cu folie de aluminiu. Dupa vreo trei ore am scos folia, ca sa las carnea sa se rumeneasca, iar dupa inca un sfert de ora am turnat peste ea un sos de usturoi cu vin, pentru aroma. Am scos-o dupa vreo trei ore jum’ate.

Gustoasa.

Un alt lucru la care am fost comod: sosul. Am preferat sa cumpar niste sos special pentru curcan. Anul trecut l-am preparat odata cu curcanul, dar, cum spuneam, o sa povestesc despre asta putin mai incolo.

Daca sunteti intr-o dispozitie aventuroasa, puteti incerca sa turnati peste carnea de curcan, in farfurie, pe langa sos, si niste sirop de artar. Si nu uitati sa puneti in farfurie nu doar carne, ci si umplutura.

Thanksgiving pica, la americani, in a patra joi din noiembrie. Adica azi. La canadieni, cealalta tara in care Thanksgiving e sarbatoare de stat, cu zile libere, pica in a doua luni din octombrie. Exista un Thanksgiving si in Grenada, pe 25 octombrie, dar are o cu totul alta semnificatie (locuitorii insulei sunt recunoscatori armatei americane, care a intervenit in 1983, dupa executarea prim-ministrului Maurice Bishop).

Ca sa revenim la americani, e o sarbatoare frumoasa. La noi s-a tradus prin Ziua Recunostintei, dar este, in fapt, o Zi a Recoltei, care avea loc, traditional, la sfarsitul sezonului agricol. In trecut, oamenii se adunau sa multumeasca Domnului pentru recolta. Unii spun ca Thanksgiving preia o traditie evreiasca. Majoritatea o considera o traditie crestina. Practic, toata lumea sarbatoreste Thanksgiving, indiferent de religie.

Si, chiar daca sarbatoarea este legata de traditii religioso-agricole, se pare ca treaba cu recunostinta dateaza de fapt din timpurile in care niste piei rosii i-au salvat, dupa o iarna crancena, pe niste albi, in Massachusetts.

Acestea fiind zise, sa mai spunem ca Thanksgiving se sarbatoreste, de obicei, in familie, iar cina de Thanksgiving este unul dintre cele mai importante momente ale anului. Se mananca curcan, iar membrii familiei se strang care de pe unde, pentru a petrece cateva zile impreuna.

Si, odata cu curcanul, ajungem la ce voiam sa va spun: azi gatesc curcan. Promit ca o sa va relatez cum am facut si cum a iesit. Si, ca bonus, o sa va povestesc si cum am gatit curcan anul trecut, de Craciun, ca alternativa la traditionalul porc cu toxine.

Detalii despre Thanksgiving pe Wikipedia, aici si aici.

Din cate zice Wikipedia, mancarea numita guacamole e de origine azteca. Vechii locuitori ai teritoriului ce mai tarziu avea sa devina Mexic amestecau pasta de avocado cu rosii si sare. In spaniola vorbita de mexicani, care imprumuta si din vocabularul vechilor azteci, āhuacamolli sau guacamole inseamna sos de avocado.

Imi place mult avocado si mananc adesea, in diverse combinatii, dar n-am mai preparat niciodata guacamole. Am ales o reteta traditionala, fara usturoi, smantana, chimen sau sos Worchestershire.

E nevoie de:

- 2 avocado coapte (fruptul copt este negru sau verde foarte inchis).

- jumatate de ceapa rosie, tocata (eu am folosit aproape o ceapa intreaga — ca nu era foarte mare — si n-am avut ceapa rosie, dar asta n-a influentat negativ rezultatul final).

- 1-2 ardei iuti serrano, fara seminte, tocati marunt.

- coriandru (foarte foarte important) – doua linguri de frunze de coriandru, tocate marunt.

- 1 lingura de zeama de lamaie verde (lime) sau lamaie.

- jumatate de lingura de sare.

- piper negru proaspat macinat.

- jumatate de rosie, fara pulpa si seminte, tocata.

Pentru cine nu stie, daca ati cumparat avocado verde si tare, acesta se coace repede daca este invelit intr-un ziar si lasat doua-trei zile.

Cum preparam guacamole, daca avem ingredientele de mai sus: taiem cele doua avocado in doua, scoatem samburele, le scobim cu o lingura, apoi pisam miezul moale cu o furculita, pana obtinem o pasta. Adaugam ceapa, ardeii, coriandrul, sarea, sucul de lamaie si piperul si amestecam bine.

Rosia se adauga la sfarsit, inainte de servire.

Daca faceti sosul cu ceva timp inainte de masa, acoperiti castronul cu folie de plastic, ca sa impiedicati oxidarea (ajuta si lamaia la treaba asta) si puneti la frigider, fara sa fi adaugat rosia — care, cum spuneam, trebuie amestecata cu restul ingredientelor cu putin timp inainte de a servi.

De servit, se serveste de regula cu tortilla chips.

Cantitatea rezultata ar trebui sa sature 2-4 persoane.

Trebuie sa ma laud: mi-a iesit perfect. Data viitoare incerc si alte ingrediente, eventual usturoi si smantana.

Daca tot sunt azi alegerile la americani si mai toata lumea priveste cu interes spre SUA, iata, in onoarea Americii, cum poate sa arate un American breakfast. Sigur, sunt multe optiuni, dar am ales o chestie care nu prea se serveste la noi: oat meal, sau mancare de fulgi de ovaz.

Se prepara cam ca mamaliga. Se pune apa pe foc, iar cand incepe sa fiarba se adauga fulgii de ovaz. Se amesteca in permanenta, vreo cinci minute. Si gata. Daca vrem ca mancarea sa fie mai groasa, punem mai putina apa. Daca vrem sa fie mai subtire, punem, fireste, mai multa apa.

Se poate manca in combinatie cu gem, dulceata, diverse sosuri dulci. Dar majoritatea prefera sa puna sirop de artar.

>> Sotia mea zice ca arata ingrozitor si nu vrea sa se atinga de asa ceva. Eu nu-mi dau seama daca arata ingrozitor, dar mi se pare ca are un gust foarte bun.

Sunt mai multe variante. Dar potrivit acestui articol din New York Times e foarte posibil ca primul loc in care cineva a facut salata Caesar sa fi fost Tijuana, Mexic. Mai precis, Caesar’s Restaurant. Wikipedia confirma povestea.

Restaurantul exista si astazi si, desigur, inca serveste ‘Caesar’s Salad’.

Cum a aparut pe lume celebrul fel de mancare? Ca multe alte inventii, printr-o intamplare. In 1924, Caesar Cardini, un tip venit din Italia care avea un restaurant la San Diego si unul la Tijuana (pentru a fenta prohibitia), s-a trezit ca a ramas cam fara mancare, desi in crasma venisera cativa prieteni infometati. Asa ca a pus la bataie ce-i mai ramasese, intr-un amestec care avea sa devina celebru: salata verde, usturoi, bucatele de paine, plus inca niste chestii.

Reteta originala include galbenusuri crude, dar multe restaurante prepara Salata Caesar fara oua.

Reteta originala Caesar’s:

- Salata verde Romaine

- Ulei de masline

- Mustar

- Usturoi proaspat zdrobit

- Sare

- Piper negru proaspat rasnit

- Otet de vin

- Suc de lamaie sau lamaie verde (proaspat stors)

- Sos Worcestershire

- Galbenusuri de ou (de obicei doua)

- Parmezan

- Crutoane

Reteta Caesar’s folosita pe scara larga:

- Maioneza

- Salata verde

- Pui

- Capere

- Branza Romano

- Ansoa

Eu sunt contra. Nu pot sa neg utilitatea unui cuptor cu microunde. Si nici nu sunt unul dintre paranoicii care cred ca asa-numitul efect de microunde genereaza in mancarea gatita la un astfel de cuptor reactii care ne pot afecta sanatatea. Chiar daca am oarece dubii pe care mi le voi pastra pana in momentul in care oamenii de stiinta vor reusi sa dea un raspuns definitiv acestei chestiuni controversate. In principiu, cercetatorii sunt de acord ca poti gati, incalzi si decongela mancarea in siguranta cu ajutorul unui cuptor cu microunde, asa cum spune si acest articol de pe site-ul Universitatii din Arizona.

Ce ma deranjeaza e ca un cuptor cu microunde nu isi face intotdeauna treaba asa cum te astepti. Pot ramane puncte reci, unde mancarea nu s-a gatit, ceea ce inseamna ca, daca folosim cuptorul pentru a prepara carnea sau alte alimente, e posibil ca astfel sa ramana zone cu bacterii ce pot provoca diverse boli (sigur, riscul e minim). Sau, dimpotriva, pot exista zone supra-incalzite.

Dar principalul motiv pentru care prefer sa evit microundele este ca imi place sa gatesc — si, cumva, gatitul la microunde nu prea mi se pare gatit. Unde mai pui ca, preparata la microunde, carnea nu are vreme sa se patrunda de arome si are adesea un gust nesatisfacator si o textura plasticoasa.

In plus, daca trebuie sa incalzesc apa sau lapte, dureaza foarte putin si daca folosesc aragazul sau un fierbator electric.

Cateva argumente pro si contra cuptoarelor cu microunde pe pe site-ul Asian Online Recipes:

PRO

- E un mod rapid de a prepara mancarea; dureaza o patrime pana la jumatate din timpul necesar gatitului conventional.

- E mai ieftin, pentru ca un cuptor cu microunde foloseste doar un sfert din energia necesara unuia trditional.

- E mai curat, pentru ca mancarea nu se imprastie, plus ca nu se incalzeste bucataria.

- Folosit la coacere, cuptorul cu microunde ajuta ca placintele, checurile sau alte produse sa creasca mai bine.

CONTRA

- Chiar daca cresc mai bine, painea, pateurile si alte produse puse la copt in cuptorul cu microunde nu se rumenesc la fel de bine ca intr-unul traditional.

- Carnea nu se rumeneste nici ea, astfel ca nu capata acea crusta care favorizeaza aromatizarea mancarii.

- Mancarea poate capata o textura uscata, buretoasa.

- E greu de stabilit timpul optim necesar gatitului, mai ales in cazul bucatilor mari de carne. In consecinta, exista pericolul sa lasam mancarea prea putin sau prea mult in cuptor.

- Alimentele inghetate se gatesc intr-un timp indelungat la microunde, pentru ca moleculele de apa sunt solidificate, iar undele electromagnetice nu le pot agita decat dupa ce redevin lichide.

- Intr-un cuptor cu microunde nu putem folosi vase de metal sau folie de aluminiu.

Prietenul Serban e si el barbat in casa (in afara de alte chestii) si din cand in cand mai incearca, la fel ca mine, cate o reteta. Ultima data cand am vorbit era foarte multumit ca a facut Dorada in sare si i-a iesit din prima.

El spune, cu modestia care il caracterizeaza (pentru ca Serban e un domn), ca a gatit Dorada numai pentru ca nu ajungea la carciuma italieneasca unde il tot vede pe Dinescu infulecand exact asa ceva.

Instructiunile, asa cum mi le-a dictat Serban:

- Speli animalu’

- Cureti de maruntaie

- Salvezi icre, lapti etc.

- Pui tigaie cu fund gros pe foc, cu strat de sare zdravan

- Foc potrivit spre iute

- Cand se incinge pui pestele, prin burta caruia ai dat cu mirodenii

- Pui capac si intorci la un moment dat

Alte detalii utile:

- Nu a curatat pestele de solzi.

- L-a luat de la Metro.

- Ochii limpezi si branhiile rosii, deloc lipicios, ca de-abia il adusesera.

- Doar l-a taiat pe burta si a scos ce era acolo; branhiile le-a indepartat cu o lingura.

- L-a taiat in doua, ca nu incapea in tigaie.

- Cica Dorada are de obicei de la 400 g in sus.

- Se gaseste si la Carrefour.

- Pretul difera — intre 17 si 23 de lei pe kg, parca.

- Unul de juma’ de kil e suficient pentru doua persoane.

In cazul meu, mamaliga nu explodeaza (desi a facut ceva bulbuci). In schimb, face cocoloase. Am facut prima oara acum cateva zile si n-a iesit rau. Cu exceptia cocoloaselor. Sotia mea ma avertizase ca nu e bine sa pun malaiul in oala in vreme ce fierbe apa. Ma invatase sa iau oala de pe foc pentru a opri fierberea in timpul operatiunii. Zis si facut, dar tot s-au facut cocoloase. Din prima, fara nici un avertisment.

Am amestecat cu sarg vreo 20-25 de minute si spre final am luat oala de pe foc si am pus blenderul in malaiul fierbinte, ca sa reduc la minimum cocoloasele. Am pus apoi oala la loc. Si au mancat – si sotia si copilul – si nu s-au plans de cocoloase.

A, pentru ca ma mancau palmele, am pus la un moment dat si un ou in mamaliga, in timp ce amestecam. Nu era in instructiuni. Dar, cum spuneam, nu s-a plans nimeni.

Asta-aseara mergem la un picnic la care fiecare trebuie sa vina cu ceva gatit de acasa. Noi o sa facem ardei umpluti. De fapt, face mai mult sotia mea, eu ma apuc (in sfarsit) sa calc ceva. Dar mai acord si eu asistenta. Si consemnez in direct ce se intampla in bucatarie.

12:20 Se apuca de pregatirea continutului. A pus 50 g de orez la muiat in apa, ca sa se umfle. A amestecat carnea tocata (de vita) cu sare, o felie de paine muiata in apa, ou si patrunjel tocat.

12:35 S-a muiat orezul, pe care il amesteca acum cu carnea si restul. Mai pune sare si piper macinat.

12:40 Adauga o lingura de apa si o lingurita de ulei si framanta cu mana. Eu ma duc sa calc cortina de baie.

12:55 Aoleu, ce greu se calca perdelele de dus. Dar cred ca m-am descurcat onorabil. Intre timp, sotia mea a pregatit vasele (folosim doua oale): se pune apa cu sare, ulei si cojite de patrunjel (pentru gust), pana la inaltimea de 3 cm. Acum curata ardei si ii umple. Cum ii curata: scoate coditza prin apasare, baga mana si scoate semintele si ii clateste putin.

Treaba cu codita e foarte delicata: intai se apasa usor, apoi, dupa ce s-a desprins, trebuie extrasa, in asa fel incat sa nu se rupa ardeiul. Apoi se baga umplutura — ardeiul nu se umple in totalitate, ci cam pe trei sferturi. Iar codita se pune peste, ca un capacel.

o oala cu ardei inainte de a fi pusa pe foc

13:00 Monica a gasit un puiutz de ardei in interiorul unui ardei. Ma intreb daca nu cumva e ilegal sa culegi ardeii gravizi. Parca pescuitul e interzis in perioada depunerii icrelor.

13:05 Ma duc sa pun cortina de dus. Monica a mai gasit un puiutz – un puiutz verde intr-un ardei galben. Hm. Ce culoare o fi avut tatal? Albastra?

13:08 Am pus cortina. Sotia mea a terminat de imbalsamat ardeii. A, ba nu, mai sunt doi. Mai are loc de unul. In total vor fi 13 ardei, plasati strategic in doua oale.

13:12 Oalele sunt pe aragaz. Trebuie sa fim atenti ca lichidul sa nu se ridice prea tare si sa patrunda in ardei.

Trebuie sa fiarba cam o ora si ceva.

13:47 Am mai pus putina apa, sa nu scada prea mult. Oricum, unul dintre ardei avea apa deasupra. Sper sa supravietuiasca.

Intre timp am scos si rufele din masina de spalat si le-am impaturit frumos. Asta nu inseamna ca n-o sa trebuiasca sa le si calc la un moment dat. Uh.

14:20 Opresc focul si pregatim ardeii pentru cuptor. Sotia mea pune sos de rosii.

14:25 Cele doua oale cu ardei sunt in cuptor. Nu le-am mai pus capacele. N-arata rau ce-i inauntru. Trebuie sa ramana in cuptor vreo 20 de minute.

14:55 Pana la urma le-am lasat vreo 30 de minute inainte sa le scot. Sper ca ardeii umpluti sa fie la fel de gustosi pe cat sunt de aratosi.

16:30 Am si gustat, ca era aiurea sa-i ducem la petrecere fara sa stim cum sunt. Sunt buni .

Am promis ca povestesc, asa ca povestesc. Vine o vreme in viata oricarui bucatar cand trebuie sa recunoasca faptul ca bucataria nu e intotdeauna locul in care se intampla lucruri bune.

Dimpotriva. Cred ca o sa-mi ia ceva timp ca sa revin la sentimente mai bune fatza de bucatarie, mai ales ca inca persista acolo un miros din acela de ceapa… stiti voi… de ai impresia ca te-ai suit in troleibuzul 86 intr-o zi foarte foarte calduroasa de vara.

Asadar, am zis sa incerc sa fac supa de ceapa. Am folosit aceasta reteta. Sau, ma rog, ca sa fiu cinstit, am consultat reteta respectiva. De fapt, n-am folosit-o. Nu in totalitate. Iata ce spunea reteta ca trebuie sa utilizez si ce am folosit eu:

- 6 cepe rosii mari, decojite si feliate subtire >>> n-am avut ceapa rosie, am folosit dintr-aialalta; cat despre felii subtiri, astea nu mi-au iesit niciodata, dar cred ca m-am descurcat, totusi, onorabil cu cutitul si fundul de lemn. Am si plans mult

- ulei de masline >>> da

- 1/4 lingurita de zahar >>> cred ca am folosit o lingurita intreaga; mi-a scapat mana

- 2 catei de usturoi, tocati >>> am folosit 4, ca erau mici; si imi place usturoiul

- 8 cani de zeama de vita sau de pui >>> e lichidul rezultat din fierberea oaselor sau carnii si se foloseste la prepararea supelor mai complicate. Daca n-ai chef sau timp sa-l faci tu (ca ia cateva ore bune), poti cumpara din comert. Ceea ce eu si facusem, insa… Am cumparat doar un litru, iar 8 cani inseamna, dupa masuratorile americane, cam 1,8 litri. Asa ca am facut o chestie pe care sigur n-ar fi trebuit s-o fac: am mai pus vreo trei cani de apa. In plus, nu stiu daca ce am cumparat eu din comert era foarte bun.

- 1/2 cana de vin alb, sec >>> n-aveam, asa ca am pus un pahar de vin rosu demisec (Cabernet Sauvignon)

- 1 frunza de dafin >>> da

- 1/4 lingurita de cimbru uscat >>> cred ca am pus aproape o lingurita

- sare si piper >>> da

- 8 felii de paine prajita frantuzeasca >>> da, sigur; de unde paine frantuzeasca? Am folosit niste paine feliata. Si n-am apucat sa fac opt felii, ca nu s-a mai mancat supa (supa de ceapa se serveste intr-un castron in care se pune si o felie de paine prajita)

- 1 1/2 cani de branza elvetiana Gruyere rasa, cu putin parmezan ras >>> am folosit Mozarella si telemea.

Altminteri, am respectat indicatiile. In mare. Am lasat ceapa sa se caramelizeze intr-o oala mare, cu ulei de masline, la foc moderat, vreme de 30 de minute. Am adaugat dupa 20 de minute zaharul, ca sa ajute la caramelizare (in instructiuni zicea sa pun dupa 10 minute, dar nu cred ca asta a fost problema). Am pus apoi usturoiul si am amestecat un minut, dupa care am adaugat zeama de supa, cimbrul, foaia de dafin si vinul. Am acoperit partial oala si am lasat sa fiarba inca vreo 30 de minute.

A iesit o chestie care in mod clar era prea diluata. Eu am reusit sa mananc un castron cu multa sare, piper plus sos picant, dar clar nu prea mi-a placut. Fiul meu de trei ani a luat o lingura si a zis nu, iar sotia mea a luat o lingura si dupa aia n-a mai luat.

Daca ma intrebati, eu cred ca de vina au fost zeama diluata si vinul rosu, plus, poate, faptul ca am pus prea mult zahar. Altfel, cred ca mi-ar fi iesit si fara ceapa rosie.

Daca aveti chef sa incercati, nu uitati ca la servire se pune felia de paine prajita in castron, peste supa, apoi peste felie se adauga branza. Eu am pus intai branza si dupa aia felia. Poate daca faceam invers ai mei nu se prindeau ca nu e buna supa.