Barbat in casa

Am aflat recent de la o buna prietena ca citeste acest blog. Si ca unii colegi de-ai ei citesc acest blog. Si unii prieteni comuni. Si m-am bucurat. Nu stiu de ce, dar nu ma gandeam ca acest site va ajunge sa fie citit de prieteni care ma cunosc si altfel decat din scris. A fost, cum s-ar spune, o surpriza.

Ceea ce ma aduce la cestiune. Care-va-sa-zica, surpriza, in general, ca fenomen intamplat prin viata omului, e o chestie tare interesanta. Cu atat mai mult atunci cand e placuta. Uite, un cadou, de exemplu. Parca e mai fain atunci cand nu e asteptat, nu? Si totusi, pentru ca suntem comozi si precauti, pentru ca nu vrem sa dezamagim, sau pur si simplu pentru ca ne este lene sa batem drumuri si sa fim creativi, renuntam (unii dintre noi) adesea la elementul surpriza cand vine vorba de sarbatori sau de alte evenimente care se lasa cu cadouri.

Preferam, adicatelea, sa intrebam omul ce vrea, sa-i dam bani sa-si ia, sa mergem cu el la cumparaturi. Ceea ce, sa fim bine intelesi, nu e deloc rau. Dimpotriva. Dar parca putina surpriza nu strica. Sfatul meu: mergeti cu omul, sa-si ia cadou cu dumneavoastra, daca vreti neaparat sa mergeti la sigur. Dar faceti si o surpriza mica. Poate sa fie si o floare. Sau o sticla de coniac sau de crema de whisky. Sau o carte. Sau altceva. Orice. Numai surpriza sa fie.

Chisinaul e un oras tare interesant. Dar poate fi destul de ciudat daca nu vorbesti rusa. La multe magazine si restaurante, in taxi sau pe strada ti se raspunde adesea in rusa. Ceea ce nu ma deranjeaza, doar ca eu nu inteleg. La un bar, la garderoba, nenea care atarna hainele in cui imi palavragea ceva in rusa. Eu raspundeam in romana ca nu inteleg. El iar in rusa. Eu iar in romana. Pana la urma cineva i-a spus, tot in romana, ca e clar ca nu vorbesc rusa. Rezultatul: omul mi s-a adresat in engleza. Mi-a placut .

Nu inteleg de ce se plange lumea de zborurile lungi. Mie mi se par cele mai ca lumea. Dormi, mananci, te joci, citesti, te uiti la filme. Pe anumite linii aeriene, precum KLM sau Air France, ai monitoare la fiecare scaun si iti poti alege divertismentul dintre zeci de variante (filme si programe TV de toate felurile, jocuri etc.).

In alta ordine de idei, cred ca copilul meu, care zboara cu avionul de la opt luni, nu va avea niciodata frica de avion. Nu l-am vazut macar o data sa se nelinisteasca in timpul zgaltaielilor provocate de turbulente.

(E vorba de treaba aceea care poate fi mica sau mare. Initial scrisesem “pipi” in titlu, dar m-am gandit ca ar putea fi si altceva)

In timp ce ieseam din toaleta relativ aglomerata a unui supermarket aglomerat, am vazut un tatic care tocmai intra de mana cu fetita lui de vreo cinci ani. La Barbati.

Si mi-am dat seama ca pentru mine e simplu sa-l duc pe baietelul meu la toaleta, cand iesim la plimbare sau la cumparaturi. Pentru tatii de fetite e, banuiesc, mai complicat, atunci cand au iesit singuri cu copilul. (Pentru mamele de baietei nu cred sa fie o mare problema sa intre cu ei in toaleta rezervata femeilor). Multe locuri publice din SUA, de exemplu, au rezolvat problema infiintand o toaleta speciala pentru familii. Dar, daca nu exista asa ceva, ce faci? Eu zic ca in orice caz nu intri cu fetita in toaleta rezervata barbatilor. Mai bine risti sa sochezi cateva dame si intri cu copilul in toaleta femeilor. Nu mai zic de ce, ca mi se pare clar.

Am norocul sa am un copil care, chiar daca are doar trei ani si cateva luni, intelege cand ii spui ca nu o sa-i iei o jucarie. E drept, nu-i spun treaba asta prea des, dar atunci cand imi dau seama ca a primit prea multe in ultima vreme ii explic ca nu am atatia bani sa dau intotdeauna pe jucariile lui.

Drept rezultat, omuletul stie ca banii sunt o chestie cu care cumperi jucarii. Si, pentru ca a inteles ca banii nu sunt o resursa interminabilasi permanent disponibila, cand ii place o jucarie ma intreaba, uneori, daca avem bani sa o cumparam. (Alteori, e adevarat, pur si simplu o vrea, fara sa-l intereseze latura financiara a problemei.)

Desi nu am folosit niciodata in fata lui expresia “a face bani”, copilul a descoperit-o de unul singur. Din cand in cand, imi mai spune, ca in seara asta, cand ne indreptam, dupa ce l-am luat de la gradinita, spre hipermarket, pentru niste cumparaturi:

- Te rog sa faci niste bani sa-mi cumperi niste jucarii.

Asta-seara l-am intrebat cum crede el ca se fac banii. Mi-a marturisit ca nu stie. I-am explicat ca omul trebuie sa munceasca si ca munca e rasplatita cu bani. S-a gandit putin si apoi a spus:

- Te rog sa faci niste bani sa-mi cumperi niste jucarii.

Adevarul e ca pare sa inteleaga foarte bine cum sta treaba. Munca, bani, jucarii. Totusi, am impresia ca lectiile de economie sunt abia la inceput.

Am promis ca povestesc cum a fost cu curcanul de Thanksgiving. A fost simplu. Aveam un curcan inghetat in congelator. L-am dezghetat in apa calda — ceea ce am aflat ca nu se face; cica sunt trei moduri in care poti dezgheta pasarea: la microunde (daca incape), in frigider (daca incepi cu cateva zile inainte de partida de gatit) sau sub apa rece. Oricum, s-a dezghetat ok si pana acum n-am sesizat vreo actiune dubioasa din partea bacteriilor.

Dar sa revin. Am spalat bine pasarea, i-am scos gatul din – pardon – fund, am frecat-o cu sare si pe dinafara si pe dinauntru, apoi cu ulei de masline.

Pentru umplutura nu m-am agitat prea tare, ci am folosit ce se gaseste prin magazine special pentru asta: niste pungi de crutoane cu mirodenii, care se amesteca intr-o cratita in care ai dat in fiert niste apa si unt sau margarina. Iese o chestie moale si aromata care se indeasa in curcan. Desigur, daca esti scrupulos prepari umplutura singur, ceea ce eu am facut anul trecut — insa despre asta povestesc in alta postare. Ce am facut, totusi, de aceasta data, a fost sa adaug la umplutura niste prune uscate si niste seminte de pin.

Am invatat de la Jamie Oliver ca, pentru ca pieptul sa nu iasa prea uscat, e bine sa pui umplutura si pe sub piele, ceea ce am si facut. Am umplut apoi pasarea, am plasat si o portocala intre picioare si am bagat-o la cuptor. Pe care cuptor il lasasem sa se incalzeasca la foc mare. Am bagat pasarea la foc mediu spre mare, dupa ce am acoperit-o cu folie de aluminiu. Dupa vreo trei ore am scos folia, ca sa las carnea sa se rumeneasca, iar dupa inca un sfert de ora am turnat peste ea un sos de usturoi cu vin, pentru aroma. Am scos-o dupa vreo trei ore jum’ate.

Gustoasa.

Un alt lucru la care am fost comod: sosul. Am preferat sa cumpar niste sos special pentru curcan. Anul trecut l-am preparat odata cu curcanul, dar, cum spuneam, o sa povestesc despre asta putin mai incolo.

Daca sunteti intr-o dispozitie aventuroasa, puteti incerca sa turnati peste carnea de curcan, in farfurie, pe langa sos, si niste sirop de artar. Si nu uitati sa puneti in farfurie nu doar carne, ci si umplutura.

Eu nu votez. E drept, mi-ar fi cam greu, pentru ca cel mai apropiat consulat e la vreo opt ore de mers cu masina. Iar legea nu ne permite sa votam prin corespondenta. Pe de alta parte, nu stiu daca as fi votat nici daca mi-ar fi fost simplu sa o fac.

Mai e ceva: dupa cum imi atragea atentia un amic, “astia” au stabilit ziua votarii intr-un week-end lung. Ca vine si 1 decembrie. Si, chiar daca or fi unii care, insufletiti de spirit civic, ar vrea sa mearga la vot, ma intreb cati dintre ei si-ar strica vacanta ca sa puna stampila pe un candidat. “Ce faci de alegeri, fata?” “Iaca ma duc la Bran. Tu?” “In Austria, la schi”. N-o fi asa?

Thanksgiving pica, la americani, in a patra joi din noiembrie. Adica azi. La canadieni, cealalta tara in care Thanksgiving e sarbatoare de stat, cu zile libere, pica in a doua luni din octombrie. Exista un Thanksgiving si in Grenada, pe 25 octombrie, dar are o cu totul alta semnificatie (locuitorii insulei sunt recunoscatori armatei americane, care a intervenit in 1983, dupa executarea prim-ministrului Maurice Bishop).

Ca sa revenim la americani, e o sarbatoare frumoasa. La noi s-a tradus prin Ziua Recunostintei, dar este, in fapt, o Zi a Recoltei, care avea loc, traditional, la sfarsitul sezonului agricol. In trecut, oamenii se adunau sa multumeasca Domnului pentru recolta. Unii spun ca Thanksgiving preia o traditie evreiasca. Majoritatea o considera o traditie crestina. Practic, toata lumea sarbatoreste Thanksgiving, indiferent de religie.

Si, chiar daca sarbatoarea este legata de traditii religioso-agricole, se pare ca treaba cu recunostinta dateaza de fapt din timpurile in care niste piei rosii i-au salvat, dupa o iarna crancena, pe niste albi, in Massachusetts.

Acestea fiind zise, sa mai spunem ca Thanksgiving se sarbatoreste, de obicei, in familie, iar cina de Thanksgiving este unul dintre cele mai importante momente ale anului. Se mananca curcan, iar membrii familiei se strang care de pe unde, pentru a petrece cateva zile impreuna.

Si, odata cu curcanul, ajungem la ce voiam sa va spun: azi gatesc curcan. Promit ca o sa va relatez cum am facut si cum a iesit. Si, ca bonus, o sa va povestesc si cum am gatit curcan anul trecut, de Craciun, ca alternativa la traditionalul porc cu toxine.

Detalii despre Thanksgiving pe Wikipedia, aici si aici.

Marturisesc ca inca nu-mi dau seama daca sunt gospodar. Urasc calcatul rufelor, dar ma descurc onorabil la gatit si uneori mai dau cu aspiratorul, chiar daca de regula la indemnul sotiei. Sunt indeajuns de responsabil incat sa las orice la o parte ca sa ma ocup de copil. Din cand in cand mai fac si munca de instalator. In vreo trei randuri am desfundat WC-ul (credeti-ma, nu vreti amanunte), acum ceva vreme am montat cu succes o noua para de dus cu tot cu cablu, iar deunazi am reusit, cu o indemanare pe care nu mi-o banuiam, sa scot din canalul de scurgere o piesa de plastic de la o jucarie a copilului, din cauza careia nu se mai scurgea apa din cada.

Si totusi… nu cred ca sunt un adevarat barbat in casa. Dar macar am bunavointa si timpul necesare pentru a incerca sa fac fatza oarecum onorabil indatoririlor casnice. Ce s-ar intampla, insa, daca, la fel ca si sotia mea, as avea un program mai dens, care nu mi-ar permite sa stau atat de mult acasa?

Cautand raspunsuri pe net, am ajuns la un articol de pe site-ul ziarului Washington Post, destinat, evident, oamenilor care sunt intr-atat de lipsiti de timp si de talent casnic incat trebuie sa-si administreze treburile casei contra cronometru.

Asadar, iata care sunt cele 10 lucruri pe care trebuie sa le faci pentru ca gospodaria ta sa nu cada prada haosului (citindu-le, mi-am dat seama ca fie sunt adresate unor oameni care au noroc ca nimeresc casa cand se intorc acasa, fie sunt eu vreun geniu casnic; asa cum sunt, cred, majoritatea cititorilor):

1. Cumparaturile. Aranjeaza sa-ti fie livrate acasa sau mergi la piata ori la supermarket in pauza de pranz. Lasa bunurile neperisabile in masina si pune-le pe cele perisabile la frigider. Si nu cumpara pentru o luna intreaga.

2. Angajeaza un pusti, un pensionar din vecini sau chiar pe propriul copil sa stea sa astepte instalatorul, electricianul, tipul de la cablu etc. Fa la fel si pentru reviziile si reparatiile masinii (hm, aici nu stiu daca sunt de acord, daca locuiti intr-un oras ca Bucurestiul; daca stati intr-o zona cu un trafic mai uman, ok).

3. Incercati sa identificati un meserias bun la toate pe care sa-l chemati pentru micile reparatii si lucrari de intretinere prin casa — cineva care sa nu ia multi bani si care sa se poata ocupa, la o adica, de lucruri precum o toaleta infundata (ma rog, pentru asta puteti sa ma chemati si pe mine, chiar ma pricep). Lucruri care necesita actiune imediata, dar mananca timp.

4. Cumpara online tot ce se poate cumpara online, in cantitati mari pentru a avea costuri de transport mai mici, in loc sa mergeti la magazin. Pastrati la indemana, in calculator, adresele de web ale diverselor magazine online (ok, asta e o chestie pe care poti s-o faci, cu conditia sa nu locuiesti in Romania; dar, cine stie, poate ca in viitor lucrurile vor evolua si la noi din acest punct de vedere).

5. Cand primiti vizite de la rude, lasati-le sa dea o mana de ajutor. Fiti foarte draguti cu rudele cele mai harnice si invitati-le sa va viziteze des.

6. Exploatati-va copiii. De fapt, in articol scria sa-i incurajezi sa te ajute, dar tot aia e. Chiar si micutii sub 5 ani, scrie acolo, pot sa primeasca unele sarcini, precum pusul si curatatul mesei, hranitul catelului sau facutul propriilor paturi. Hm… l-am surprins pe al meu ducandu-si frumos jucariile la locul lor. La gradinita. Acasa lasa cam totul in seama parintilor. Cred ca am de lucru la capitolul asta.

7. Aceia dintre dumneavoastra care calatoresc mult pot folosi timpii morti din deplasari pentru a face lucruri pe care, in acest fel, nu va mai trebui sa le faca acasa. Adica puteti cauta in jurul hotelului dupa un sediu bancar, un oficiu postal, un salon de cosmetica, un mini-market sau o papetarie. Si puteti sa faceti operatiuni de administrare a contului, sa cumparati timbre sau sa puneti o scrisoare, sa alegeti o felicitare sau un cadou pentru un prieten pe care urmeaza sa-l aniversati etc. etc.

8. Stabiliti o rutina. De exemplu rufele se spala in fiecare sambata dimineata, masina de spalat vase (daca aveti) lucreaza in fiecare seara si trebuie golita dimineata etc. In acest fel, zice articolul, nu ramane nimic nefacut si nu apar discutii pe tema cine ce a uitat sa faca.

9. Asta e tare: fiecare parinte isi ia o zi de vacanta pe an in care sa supervizeze reparatiile majore precum cele ce tin de tzevaraie, partea electrica, varuit etc. Cica sa programam meseriashii in aceeasi zi, pentru eficienta maxima. Ha!

10. Nu lasati niciodata ca treaba nefacuta sa se acumuleze pana la punctul in care devine coplesitoare si imposibil de administrat. Faceti curatenie constant. Si peste tot. Cand gatiti, cand va pregatiti de plecare dimineata, cand va pregatiti de culcare seara.

Mda.

- Tata, eu n-am coada.

- Asa e, n-ai coada.

- Maimutele au coada.

- Da, maimutele, caii, veveritele, cam toate animalele. Oamenii, insa, n-au coada.

- Mama ae coada.

- Cum sa aiba mama coada?

- Ae si sae cu ea. Citeste mai mult